„Naiul meu plânge cu lacrimile care mi-au inundat sufletul când am văzut durerea și disperarea din ochii acestor oameni. Sunt români ca noi, frați și surori care au pierdut totul. Nu putem rămâne indiferenți la suferința lor. Împreună putem aduce speranță acolo unde acum e doar deznădejde."
„Am pierdut tot ce aveam. Casa în care m-am născut și am crescut copiii a fost luată de ape. La 73 de ani, trebuie să o iau de la capăt. Fără ajutorul fraților români, nu știu cum vom supraviețui iernii care vine."
"Bunicii mei au 85 și 82 de ani. Casa lor, construită cu mâinile lor acum 60 de ani, a fost distrusă complet. I-am găsit pe acoperiș, unde s-au refugiat și au stat 12 ore până au venit salvatorii. Nu avem bani să reconstruim, iar ei refuză să-și părăsească pământul."
"Școala din sat a fost inundată complet. Toate materialele didactice, cărțile, echipamentele au fost distruse. Copiii sunt traumatizați și nu avem unde să reîncepem cursurile. Mulți dintre ei au pierdut și casele, nu doar școala."